Vicepreședintele Pro România, senatorul Adrian Țuțuianu prevede un viitor politic sumbru pentru PSD. Liderul spune că era social-democrată va apune odată cu pierderea tuturor alegerilor care vor urma și nu vede șanse de reviriment pentru stânga socialistă cel puțin până în anul 2028.

Țuțuianu a criticat luni, într-o conferință de presă, la Târgoviște, strategia politică aplicată de șefa PSD, Viorica Dăncilă, care, în opinia sa, este una greșită.

"Nu mai există nicio regulă în PSD. Am văzut și acum și, dacă voi avea ocazia, o să-i spun doamnei Dăncilă... În loc să încerce o apropiere de centru-stânga cu Pro România, cu ALDE, un guvern comun, mai suplu care să conducă România, preferă să intre într-un război cu ALDE și să-l destructureze sau să ia traseiști politici de la partide care au luptat împotriva PSD. Este o logică strâmbă asta, cauți traseiști, în loc să îți reconstruiești majoritatea cu oamenii cu care ai luptat ani de zile. Astea sunt decizii proaste și sunt în toată țara. PSD-ul va pierde toate alegerile, și prezidențiale, și locale și parlamentare. Până în 2024, guvernarea va fi de centru-dreapta, în 2024, dacă va exista suficientă înțelepciune, s-ar putea reface într-un fel stânga, dar până în 2028, eu nu văd, să aibă vreo pretenție de guvernare", a declarat liderul Pro România. 

Parlamentarul apreciază că independentul susținut de Pro România și ALDE, Mircea Diaconu, are toate șansele să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale.