Planul de relansare economică prezentat ieri de PNL arată negru pe alb că liberalii nu au capacitatea necesară gestionării unui asemenea subiect, dar şi că nu sunt în stare să conceapă o astfel de strategie.

Superficialitate crasă este descrierea corectă a programului pregătit în 4 luni de PNL şi în care nu prezintă nicio bază economică pe care să își fundamenteze propunerile:

Lipsesc cu desăvârșire indicatorii sociali: evoluția salariului minim și mediu, evoluția pensiei minime și a punctului de pensie. Nu își propun să termine nimic nici în 2020, nici în următorul ciclu legislativ, dacă ar continua să fie la guvernare:

La autostrăzi reiau proiectele propuse de PSD pe care le-au blocat sau le-au subfinanțat la începutul anului:

Guvernul Orban se laudă cu șantierelor deschise în Guvernarea PSD:

Au copiat programul Start-UP Nation, programul de construcție de depozite pentru colectarea și sortarea produselor agricole, voucherele pentru rechizitele elevilor.

Au copiat până şi propunerea de a se crea un fond de investiții de stat cum era Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii în programul PSD.

Gravitatea situaţiei nu este dată doar de lipsa unei viziuni economice proprii a PNL! Liberalii mai arată și că nu înțeleg esența a ceea ce au copiat din programul PSD sau cum trebuie să coreleze măsurile propuse de luni și ani întregi de reprezentanţii social-democraţi.

PSD Dâmbovița