Suntem în Săptămâna Patimilor Mântuitorului ce precede Sfintele Sărbători Pascale, ocazie cu care foarte mulţi credincioşi se vor îndrepta spre lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele religioase prilejuite de acest mare eveniment al creştinătăţii.

Premergător acestor sărbători, cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară controale de prevenire la lăcaşurile de cult din judeţul Dâmboviţa, în care verifică asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor (echiparea şi dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, identificarea şi înlăturarea eventualelor cauze potenţiale de incendiu, asigurarea evacuării în siguranţă a persoanelor).

Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcaşurilor de cult, mai ales în perioada acestor mari sărbători creştine, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa recomandă respectarea următoarelor măsuri minimale pentru prevenirea incendiilor la lăcaşurile de cult:

Privind lăcaşurile de cult:

Privind spaţiile de cazare şi colecţiile muzeale:

Privind utilizarea lumânărilor și a focului deschis:

În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcaşul de cult:

 

COMPARTIMENT

INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE