Marți,  11 iunie 2019 , Direcția Silvică Dâmbovița  organizează la sediul său din B-dul Carol I , nr, 68 , între orele 11-15 ‚ ”Ziua Porților Deschise. Evenimentul  are ca scop prezentarea activității Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, prin Direcția Silvică Dâmbovița, privind gospodărirea pădurilor, plantarea, lucrările de conducere a arboretelor precum si activitatea de exploatare și regenerarea pădurilor. De asemenea, vor fi oferite informații despre faună și floră spontană din pădurile României, dar și despre meseria de silvicultor.
În cadrul acestei manifestări vor avea loc discuții libere cu specialiștii și vizionarea unor imagini și filme tematice vizând activitățile pe care le desfașoară Romsilva prin Direcția Silvică Dâmbovița.
Evenimentul va fi marcat și la sediile ocoalelor silvice, respectiv : Ocolul Silvic Bucșani – sediul în comuna Bucșani , Ocolul Silvic Găești – sediu în oraș Găești, Ocolul Silvic Moreni – sediu în oraș Moreni, Ocolul Silvic Pucioasa – sediu în oraș Pucioasa, Ocolul Silvic Răcari – sediu în oraș Răcari, Ocolul Silvic Sturzeni - sediu în comuna Cândești sat Dragodănești, Ocolul Silvic Valea Mare – sediu în comuna Valea Mare , precum și la Pepiniera Centrală Găești.