Dacă nu vă convine, stați la poartă! Aceasta a  fost replica președintelui Consiliului Județean Dambovița pentru cei care sunt contrariați de măsura aplicată de conducerea instituției privind legitimarea celor care intră în sediul instituției. Nici jurnaliștii nu fac excepție de la regulă, chiar dacă sunt acreditați la CJD și vin frecvent la activitățile instituției.

Nu vă legitimează nimeni. Trebuie să vă treacă într-un registru... Nu știam că a prezenta un act de identitate la intrarea într-o instituție publică înseamnă legitimare. Avem un registru de vizitatori cum există în orice instituție publică a statului roman și mi se pare absolut normal ca toate persoanele care au diferite activități în CJD să menționeze unde se deplasează. Nu cred că este un secret pentru nimeni și nu cred că datele respective sunt utilizate în alt scop decat acela de a fi legitimată orice persoană care accesează sau dorește să intre în contact cu autoritățile CJD sau cu colegii mei din aparatul de specialitate, a precizat șeful administrației județene, Alexandru Oprea, întrebat de jurnaliști despre această măsură. Președintele Oprea susține că la baza acestei măsuri a stat dorința de a evita faptele antisociale și, ca nu cumva, cineva să dea buzna peste el în birou.

S-ar putea spune, fără să greșim, că există un dublu filtru în ceea ce privește accesul în instituție pentru că au fost montate camere de supraveghere, lucru pentru care Oprea recunoaște că  a fost aspru certat de conducerea politică județeană.

Au reproșat unii că, vezi Doamne, am montat camere de supraveghere. Nu s-au montat, ci doar s-au înlocuit unele din 2005, nu 13 ci doar 10 și nu costă 500 de milioane, ci 100 de milioane de lei vechi, a mai precizat Alexandru Oprea.