Locuitorii unui sat dâmbovițean au de înfruntat, pe lângă provocările și grijile zilnice, încă o problemă.

Este vorba despre cei din satul Bumbuia comuna dâmbovițeană Gura Foii care par a fi rupți de lume din punct de vedere al comunicării prin intermediul telefoniei mobile. Deși sunt circa 1000 de abonați, primarul spune că principalul operator de pe raza comunei nu este interesat să asigure cele mai bune servicii clienților.

"Sunt dezamăgit că, într-un sat, la Bumbuia nu avem semnal la telefonia mobilă nici la momentul acesta.  Am făcut sesizări peste sesizări. Din păcate, răspunsul întârzie să apară de la Vodafone pentru că ei sunt principalii operatori pe zona respectivă. Deși, au un număr de circa 1000 de clienți în cele două sate, nu sunt interesați să monteze un releu de telefonie mobilă pentru amplificarea semnalului. Deși au atâtea probleme cei din Bumbuia, mai sunt și nevoiți să se urce pe deal dacă au nevoie să sune la Salvare", spune primarul comunei Gura Foii, Radu Georgescu.