Salvații Copiii România a organizat vineri o dezbatere pe tema protecției copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, la Târgoviște, la sediul ISJ Dâmbovița!

În Municipiul Târgoviste există, din datele furnizate de ISJ, 1435 de copii cu părinți plecați in străinătate. Dintre aceștia, 598 sunt monitorizați de Serviciul Public de Asistenta Socială din cadrul Primăriei. De asemenea, 837 de copii sunt identificați, vizitați, dar fără a se impune monitorizare, din diferite motive. Pentru 191 de copii, s-au elaborat planuri de servicii în vederea prevenirii separării acestora de familie. 
"Din fericire, SPAS Targoviste beneficiază de personal competent, de psihologi care se deplasează la domiciliile copiilor, colectează datele pe care le comunica unităților școlare, consiliază psihologic atât copiii, cât și reprezentanții legali, le acordă sprijin pentru întocmirea formalităților astfel încât copiii lăsați acasă să aibă un reprezentant legal, deoarece, deseori, părinții uită de acest lucru. Din nefericire, nimeni, indiferent de cât de implicat și dedicat ar fi, nu poate înlocui părinții", a arătat viceprimarul Monica Ilie, prezentă la dezbatere.

Au mai participat directorul de programe al organizației Salvați Copiii România,George Roman, președintele CJ, Alexandru Oprea, inspectorul școlar general Sorin Ion,directorul DGASPCD, Cristian Bucur, reprezentanta Salvați Copiii România, Anca Stamin coordonator program, vicepreședintele Tribunalului Dâmbovița, Narcis Erculescu.

Statisticile din sistemul educațional arată că peste 200 000 de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Mai mult de 22 000 dintre aceștia  sunt din Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, 2642 din județul Dâmbovița.