Funcționari din ministere, obstacole în calea realizării unor proiecte importante pentru comunitățile locale! Cel puțin, așa i-a transmis, joi, președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu premierului Viorica Dăncilă aflată la Târgoviște. 

Construcția Mall-ului de la UM Gară din Târgoviște ar putea întârzia față de ceea ce au anunțat inițial autoritățile și asta pentru că, susține președintele PSD Dâmbovița, funcționari de rangul doi, trei din ministere pun bețe-n roate acestui proiect.

Mall-ul care ar trebui construit pe terenul fostei unități militare de la gară ( circa 70 000 de mp suprafață desfășurată) ar urma să fie cea mai mare clădire din Târgoviște. Potrivit primăriei, autorizația ar trebui să fie emisă în luna iulie, finalizarea investiției fiind preconizată pentru decembrie 2019.

În cadrul discuției de la sediul CJ Dâmbovița, unde au participat și miniștrii Rovana Plumb, Eugen Teodorovici și Paul Stănescu, senatorul Adrian Țuțuianu, liderul PSD Dâmbovița a făcut o listă cu nemulțumirile autorităților locale, în privința susținerii unor proiecte de către Guvern.