Greva generală la Cromsteel Târgovişte continuă. Cei peste 400 de oțelari ai SC ASO Cromsteel din Târgovişte, membri ai Sindicatului Valahia, sunt în grevă generală de pe data de 28 martie. 

Liderul Sindicatului Valahia Târgovişte, Nicolae Dragodănescu, lider al Cartel Alfa-Dâmboviţa, spune că cineva le  pune bețe-n roate.

"Nici ajutorul cerut autorităților nu a avut efect. Consiliul de Administrație nu a răspuns. Noi am solicitat o discuție. Așa se procedează. Dar, de data aceasta nu putem, nu avem răspuns.

Considerăm că, în acest caz, cineva ne pune bețe-n roate. Credem că, pe undeva, informația este blocată (...) Am folosit chiar și adresa din rețeaua de socializare a patronului. Am făcut nenumărate demersuri și în toate limbile, italiană, engleză, română, inclusiv imagini de la proteste care vorbesc de la sine despre nemulțumirea oamenilor (...) Oamenii au decis prin semnătură să rămână în grevă. Nu știm cât va mai dura protestul acesta, dar semnăturile de grevă sunt până vineri, 13 aprilie. Tot până vineri, vom aviza și o altă acțiune de protest la poarta fabricii, dacă nu se va găsi o soluție până atunci", spune Dragodănescu.

 

Revendicările punctuale se referă la încheierea unui Contract colectiv de muncă pentru un an de zile, creşterea tuturor salariilor cu 500 lei pentru fiecare salariat  precum şi indexarea lor cu inflaţia în luna ianuarie 2019; implementarea unei grile se salarizare, a unui Regulament de promovarea şi promovarea anuală a 35 % din numărul de salariaţi; acordarea sporului de vechime în muncă, între 5 % şi 25 %; Spor de 20 % pentru salariaţii care lucrează în sectorul galvanizare, de 15 % pentru restul halelor de producţie unde este prezenţa noxă crom, mercur sau zgomot, şi 10 % pentru salariaţii care tranzitează aceste locuri de muncă în timpul procesului tehnologic; plata serviciilor medicale pentru salariaţii afectaţi de noxe; subvenţie pentru biletele de tratement/abonamentelor de transport , în valoare de 1500 lei/an.