Reducerea nivelului datoriilor este obiectivul pe care se concentrează echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Managerul SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a reușit, de la momentul preluării mandatului, să aducă instituția pe o linie financiară net superioară.

"La momentul la care am preluat spitalul, iunie 2016, nivelul datoriei era de 19, 3 milioane de lei, iar la momentul actual, SJUT înregistrează o datorie de 12,2 milioane. Deci, am reușit, împreună cu echipa de conducere o reducere de 7,1 milioane de lei fără sprijinul vreunei instituții care să ne fi acordat vreo finanțare. În ceea ce privește arieratele, în iunie 2016 erau la un nivel de 5 milioane de lei, iar la 30 aprilie, înregistram un nivel al arieratelor de 200 000, deci ne îndreptăm spre zero.Spitalul este pe o linie financiară net superioară momentului preluării. Ne concentrăm în continuare pe reducerea datoriilor ca principal obiectiv, vom face și investiții dar, în măsura în care nu afectăm bunul mers financiar în sensul scăderii datoriilor, deci vom face cu limită", a precizat managerul SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Lipsa de personal și comportamentul defectuos al unora dintre ei sunt principalele probleme pe care managerul SJUT le-a menționat.

El a punctat faptul  că mai multe secții suferă de lipsa de personal de la medici, la asistenți și  infirmieri, secția chirurgie fiind  foarte afectată, atât la capitolul asistenți cât și la infirmieri.

La acest moment, SJUT are circa 180 de medici, 640 asistenți și personal auxiliar aproximativ 550.

Dumitrescu a mai precizat că se poartă discuții cu un număr semnificativ de medici cu scopul de a-i convinge să vină la Târgoviște.

"Ar trebui să fim nesimțiți să nu recunoaștem că salariile au cunoscut o creștere nesperată pentru România. Salariul unui medic  este de 8000 de lei net  și ajunge la peste 20 000 de lei pentru un medic primar cu cea mai mare gradație  în funcția de secția unde lucrează și sporurile acordate prin lege", a afirmat acesta.