Comunicat de Presă

 

PUZ - Stațiune Turistică Peștera-Padina !

 

 

Ieri am participat la invitația dlui Ionuț Săvoiu – Administrator Public al județului Dâmbovița la o întâlnire privind situația Planului Urbanistic Zonal pentru Stațiunea Turistică Peștera-Padina.

Concluzia mea după întâlnirea cu autoritățile CJD : dorință este; putință nu este !

După aproape 20 de ani de când CJD a reluat ideea realizării Stațiunii Montane Peștera (primul PUZ a fost gata în anul 1999), nu-mi vin în minte decât vorbele prietenului meu (și mult regretatului) Victor Sanda “ degeaba-i dorință dacă nu-i putință” !

Cea mai frumoasă zonă din Bucegi și cred eu din Carpați, cu Vârful Omu, Babele, Sfinxul, Peștera ialomiței și Lacul Bolboci se zbate între multele studii plătite cu bani grei, fără nicio finalizare și avalanșa gunoaielor, a lipsei autorității, a manelelor și a grătarelor pe margine de râu.

Am văzut ieri o “nouă”variantă a PUZ-ului, mult diferită de cele anterioare, o variantă care practic nu ține cont de PUG-ul aflat în vigoare, cel din anul 2008. De exemplu, în Padina sunt investitori care au cumpărat terenuri în intravilan, cu posibilitatea de a construi pensiuni/hoteluri iar în actuala propunere acestea sunt într-o zonă de extravilan unde nu se poate monta nici măcar o băncuță din lemn! Este adevărat, unerori proprietatea privată este privită cu dispreț dar dacă și autoritatea județeană o ignoră, acest fapt nu este de bun augur.

Stațiune turistică fără investiții private nu există decât pe documentele din birourile consiliului județean. Fără un PUZ aprobat și fără o bună colaborare cu autoritățile locale și județene nu va investi nimeni în nimic!

Cum speranța moare ultima, dacă tot au trecut 20 ani de la prima promisiune a CJD privind Stațiunea Montană, dl Săvoiu ne-a spus că totuși,….noul Plan Urbanistic Zonal se va finaliza în 3 luni.

Valentin Calcan

Asociația Turistică Peștera-Padina