Comunicat de presă

Ministrul Culturii si Identității Naționale, George Ivașcu, prezent în județul Dâmbovița

 

 

Ministrul Culturii si Identității Naționale, George Ivașcu, a efectuat, sâmbătă, 7 iulie 2018, o vizită în județul Dâmbovița.

Acesta și-a început periplul din comuna Potlogi, unde a fost întâmpinat de: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, vicepreședintele senatului, Adrian Țuțuianu, parlamentarii Corneliu Ștefan și Titus Corlățean, prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, managerul Complexului Muzeal Național Curtea Domnească din Târgoviște, Ovidiu Cârstina, managerul Centrului Județean de Cultură, Ionuț Lăscaie, dar și echipa care s-a ocupat de reabilitarea Palatului Brancovenesc de la Potlogi – Adda Gheorghievici, arhitectul-șef al proiectului și Irina Sava – expert restaurator.

Oficialul a vizitat palatul dar și Biserica Strâmbeanu din comună, apoi s-a deplasat la Mănăstirea Gorgota din Răzvad și la Ansamblul Brâncovenesc din Doicești. Au urmat opriri la mai multe cladiri-monumente istorice din Târgoviște - Curtea Domnească și Bisericile Fusea, Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru Buzinca, Sf Voievozi, Sf Nicolae Andronești, Sf. Nicolae Simuleasa și Mănăstirea Stelea.

În timpul vizitelor, preoții parohi i-au prezentat Ministrului Culturii propuneri de finantare, în scopul reabilitării și consolidării monumentelor istorice. Și senatorul Adrian Țuțuianu i-a înaintat ministrului George Ivașcu trei solicitări:

Subiectul unu este pictura de la Biserica Domnească, de la Curtea Domnească. Nu a incăput in proiectul de 5 milioane de euro de reabilitare a Curții Domnești, așa că venim complementar cu această solicitare de finanțare, de aproximativ 2 milioane de Euro.

Cel de-al doilea obiectiv important este Casea Fusea, din zona centrală a Municipiului Târgoviște, al cărei proiect este deja făcut de primărie și depus la Ministerul Culturii, iar cel de-al treilea proiect pe care eu îl consider extraordinar de important este reabilitarea clădirii Școlii de Cavalerie, monument istoric de la 1914, unde intenționăm să realizăm un muzeu al tradițiilor militare.”

Programul vizitei a cuprins si o intalnire la Teatrul Tony Bulandra din Municipiul Târgoviște, cu reprezentanții instituțiilor de cultură din județ, arhitecți, parlementari și primari dambovițeni. În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute subiecte ce țin de monumente și obiective culturale, în vederea obținerii de finanțare pentru reabilitarea acestora, dar și discuții punctuale pe marginea proiectelor pe care unitățile administrativ-teritoriale le derulează prin Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Vizita Ministrului Culturii s-a încheiat cu o deplasare în localitatea Băleni, acolo unde oficialitățile au vizitat Biserica din cartierul Băleni Români, cea mai mare Biserică din judeţul Dâmboviţa, monument istoric ce datează din anul 1840.

 

 

 

Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa