Minivacanţa prilejuită de Sfânta Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului constituie un motiv de bucurie şi relaxare pentru cetăţenii care, profitând de această oportunitate, vor face excursii, drumeţii sau ieşiri în mijlocul naturii. În aceste condiţii, când pericolul de incendiu este mai ridicat, pompierii urmăresc asigurarea condițiilor de siguranță din punct de vedere al prevenirii și stingerii incendiilor la unităţile turistice de cazare, o atenţie deosebită acordându-se acelor spații frecventate de turiști din zonele împădurite și din vecinătatea acestora.

În această minivacanţă ne așteptăm la o afluenţă mare de public către zona montană, zonele cu verdeață din jurul localităților urbane şi locurile de agrement organizate în aer liber.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente în această perioadă, I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber, turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane să respecte următoarele măsuri preventive:

  • Instalarea corturilor şi grătarelor se face numai în locurile de popas special amenajate în acest sens;

  • Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă;

  • Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis se face numai în locuri special amenajate, în condiţii și la distanţe de siguranţă care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;

  • Asiguraţi la locul arderii mijloace de stingere: un stingător sau o găleată cu apă;

  • Nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;

  • Supravegheaţi în permanenţă copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;

  • Nu aruncaţi resturi de ţigări la întâmplare. Acestea pot aprinde vegataţia uscată sau alte materiale combustibile;

  • Înainte de plecare stingeţi focul şi asiguraţi-vă că acesta a fost stins complet;

  • Dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;

  • La cazare: citiţi planul de evacuare afişat în cameră și regulile stabilite de administraţia hotelului;

  • În spaţiile de cazare: nu utilizați consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni şi nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată.

  • Anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi la 112!

Toate subunităţile inspectoratului sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte cetăţenilor dâmboviţeni.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE