COMUNICAT DE PRESĂ


În urma notificărilor primite în cadrul sistemului de supraveghere a afecţiunilor respiratorii şi a gripei, datele statistice indică o descreştere a numărului de îmbolnăviri pentru intervalul 29 octombrie-4 noiembrie, înregistrându-se 660 de infecţii respiratorii, faţă de 893 de cazuri diagnosticate în săptămâna precedentă. Cele mai multe cazuri de viroze respiratorii au fost la copiii din grupele de vârstă 2-4 ani şi 5-14 ani.
Tot în acest interval de raportare, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită, au fost imunizate 8889 de persoane, constatându-se o adresabilitate crescută faţă de perioadele anterioare.
Pentru campania de vaccinare antigripală din sezonul 2018-2019, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a primit de la Ministerul Sănătăţii un număr de 59 220 de doze de vaccin antigripal, care a fost distribuit către cabinetele medicilor de familie.
Recomandăm persoanelor care se încadrează în categoriile de risc, să se adreseze medicilor de familie în vederea imunizării. Vaccinul antigripal oferă cea mai bună protecţie împotriva gripei sezoniere şi reduce semnificativ răspândirea virusurior gripale.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Dr. Sorin STOICA

COMP. RELAŢII PUBLICE,
 Cons. Marinela POPA