"Pe albastrul cer al existenței noastre, în această cetate voievodală și mitropolitană, aparent ferită de transformări bruște, apar și FURTUNI ȘI URAGANE CE VIN ȘI TREC, pentru a marca debutul de noi epoci, unele mai prospere, altele mai însingurate, unele mai bune, altele, posibil, mai proaste.
Nu o dată, spectacolul la care asistăm surprinde prin întorsături, schimbări, poziționări, veniri, plecări sau reveniri, toate în nuanțe diferite de gri.
Evenimentele din ultima perioadă, din perspectiva vieții noastre publice, ne tulbură enorm, deoarece nu putem să nu ne întrebăm: ACEST JUDEȚ VA MAI CUNOAȘTE O DEZVOLTARE RAPIDĂ?
Din acest motiv, foști, actuali, viitori, plecați, reveniți sau viitori reveniți, cu toții avem o singură datorie: SĂ PĂSTRĂM ARMONIA ȘI DRAGOSTEA DE ACEST NEAM FRUMOS ȘI MARE! Iar, în acest An Centenar al Marii Unirii, nu trebuie să uităm că EȘTI MARE CHIAR ȘI ATUNCI CÂND MULȚI TE VOR MIC, ești tare numai când poți să dăruiești, ești de neuitat când faci și ești ceea ce trebuie să fii.
Cu grație și mai ales cu mult sacrificiu și iubire, dacă nu față de vechea istorie, măcar față de oamenii prezentului, trebuie să găsim înțelepciunea de a merge mai departe, căci orașul și județul nostru au nevoie de contribuția noastră, a tuturor, la propria dezvoltare, la prosperitate și la mai bine! 
CE AM FĂCUT RĂMÂNE, CEEA CE VOM FACE ESTE NECESAR! Cu cei ce sunt, cu cei noi, cu cei ce au fost și este posibil vreodată să mai fie, înainte, împreună, SPERANȚĂ, DEZVOLTARE, PACE ȘI UNITATE!",
notează pe pagina de facebook Ionuț Ghibanu, vicar eparhial.