Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, a participat astăzi, 22 noiembrie a.c., la deschiderea manifestărilor ce marchează Zilele Bibliotecii Județene ”I.H. Rădulescu” din Târgoviște. Evenimentul a avut loc La Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu, gazdă fiind Agnes Erich, directorul instituției. La manifestări au mai participat: deputatul Oana Vladucă, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Cristina Stroe, viceprimarul Municipiului Târgoviște, Monica Ilie, profesorul universitar doctor Ion Calafeteanu, consilierul eparhial Marian Puiescu, prorectorul Universității Valahia, Gabriela Teodorescu, directori de biblioteci, profesori, numeroși elevi.  

 

”Mă bucur să mă aflu din nou la Biblioteca Județeană din Târgoviște, un loc unde mă simt ca acasă, între prieteni. Pentru că prin acțiunile pe care le promovați și organizați asta ați devenit, prieteni ai acestei comunități, care reușiți să aduceți o fărâmă de frumos în viețile noastre de multe ori terne, care ne readuceți în atenție valori importante, oameni de cultură, fapte din istorie, lucruri care ne-au ajutat să ne formăm ca popor, ca oameni.

Mă bucur să văd că deși trăim într-o societate de consum, în care totul e pe repede înainte, aici încă există preocupări pentru cultură, pentru lectură, pentru promovarea autorilor de literatură, pentru educarea tinerei generații și aducerea cărții mai aproape de oameni.

Anul acesta, mai mult decât oricând, trebuie să ne aplecăm asupra a tot ceea ce este românesc, asupra a tot ceea ce avem frumos și asupra a tot ceea ce ne asigură continuitatea valorilor și tradițiilor.

Și tocmai pentru că se implică în astfel de acțiuni, vreau să felicit echipa Bibliotecii Județene ”Ion Heliade Rădulescu” și să-i urez cât mai multe acțiuni încununate de succes, La mulți ani și un public receptiv la evenimentele organizate. Vă mulțumesc pentru ocazia de a vă fi aproape, într-o zi atât de importantă pentru instituția dumneavoastră și vă urez tuturor să vă bucurați de manifestările care se vor desfășura aici, în aceste două zile.”, a  transmis Daniel Comănescu.

 La rândul său, prorectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, prof. univ. dr. Gabriela Teodorescu, a vorbit despre strânsa legătură dintre universitate și Biblioteca Județeană.

Pentru noi este o bucurie să vă fim alături, să fim alături de bibliotecari, de oameni iubitori de carte, să facem tot posibilul să deschidem aceste porți ale colaborărilor, ale cunoașterii, și una din posibilități este buna prietenie cu biblioteca. Sunt aici alături de specialiști, prof. dr. Ion Calafeteanu și colegii mei de la specializarea Istorie, care vor fi lectorii acestei mese rotunde. O să vedeți că această prietenie – colaborare nu este doar scrisă pe o hârtie sau pe un program, ci este acea trăinicie, acea deschidere către noi orizonturi, pentru că numai biblioteca oferă aceste posibilități.
Masa Rotundă a avut ca scop purtarea de discuții pe tema „Primului centenar al României Mari”. Prof. univ. dr. Ion Calafeteanu a vorbit despre marile momente care au precedat întregirea României.