În perioada sărbătorilor de iarnă, crește consumul de alimente de origine animală obținute în mod tradițional și, odată cu el, riscul apariției toxiinfecțiilor alimentare.

Examenul pentru identificarea parazitului Trichinella Spp se poate efectua, în județul Dâmbovița, la nivelul circumscripțiilor Sanitare Veterinare Oficiale din localitatile Târgoviște, Pucioasa și Titu. În aceste centre, în perioada 30.11 – 24.12.2018 și 27.12.2018 – 07.01.2019,  va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Totodată, va fi afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon, precum și la nivelul tuturor Circumscripțiilor Sanitare Veterinare din mediul rural.

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița va intensifica controalele oficiale, în scopul verificării modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din toate piețele agroalimentare, abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unități de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică, pizzerii, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie-patisserie, pensiuni turistice, magazine alimentare, etc).

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița atenționează:

– consumul de carne de porc fără a fi testat pentru Trichineloză reprezintă un risc foarte mare pentru sănătatea consumatorului, parazitul Trichinella Spp producând îmbolnăviri grave la om. În acest sens dorim să atenționăm populația cu privire la necesitatea efectuării examenului trichineloscopic pentru carnea obținută de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii;

– consumatorii trebuie să își procure carnea numai din unitățile autorizate sanitar–veterinar, fiind interzisă achiziționarea acesteia din unități neautorizate sau din tăieri clandestine.