O fostă centrală termică din centrul Municipiului Târgoviște a primit o nouă destinație. Primăria a investit 200 000 de lei pentru a transforma spațiul într-o sală de sport pentru sportivii secției de box a CSM Târgoviște.

Astăzi, a avut loc inaugurarea, iar  sportivii se vor putea antrena în condiții optime.

"Este un moment important. După atâta timp, iată că reușim să oferim boxului târgoviștean un spațiu adecvat de antrenament . Sunt 61 de oameni angrenați  la secția de box, cu rezultate deosebite, în pofida condițiilor de antrenament care nu erau la standarde deosebite. Este o investiție pe care boxul dâmbovițean o aștepta o aștepta de ceva timp, cred că de zeci de ani. Cred că investiția își merită fiecare leu", a arătat primarul Cristian Stan.

"Această sală ne obligă, ca pe viitor, să avem cât mai mulți campioni naționali ", a spus, la rândul său, directorul interimar al CSM Târgoviște, Cristian Savu.