Temperaturile ridicate prognozate pentru următoarele zile pot genera probleme de sănătate atât persoanelor sănătoase, dar mai ales bolnavilor cronici şi copiilor. În condiţiile unor temperaturi crescute, chiar şi activităţile obişnuite, zilnice, pot genera disconfort, obligând organismul la un efort suplimentar de adaptare, care atunci când este depăşit, antrenează fenomene clinice caracteristice (sincopa, deshidratarea, crampe calorice, edem de căldură şi chiar şoc caloric ). 
Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa face următoarele recomandări : 
- evitarea expunerii la soare şi folosirea de mijloace de protecţie solară (pălării, umbrele, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise); - creşterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi şi o alimentaţie săracă în grăsimi; - evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice; - evitarea eforturilor fizice susţinute în perioada zilei în care temperatura atinge valori maxime; activităţile din agricultură, şantiere, hale industriale care nu au posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzator, se vor desfăşura dimineaţa şi seara; 
- asigurarea de către angajatori, conform legii, a modificării programului de lucru în condiţiile impuse de temperaturile ridicate şi distribuirea de apă minerală; 
Persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, vor evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării acestora în condiţii de temperaturi ridicate.