COMUNICAT DE PRESĂ

 

În urma acţiunii tematice de control, iniţiată de către Ministerul Sănătăţii şi care a vizat verificarea produselor cosmetice, a produselor biocide şi a altor produse utilizate în cabinetele de înfrumuseţare, în unităţile sanitare private şi publice, inspectorii sanitari au constatat că în cadrul unor saloane de înfrumuseţare se practică procedura de mezoterapie cu ace- microneedling-ul, procedură efectuată de către personal fără pregătire medicală şi neautorizată.
Folosirea procedurii de mezoterapie cu ace de către personal fără pregătire medicală, reprezintă o încălcare flagrantă a competenţelor profesionale medicale, prin utilizarea unui dispozitiv medical de clasa a treia, cu toate riscurile de transmitere a unor boli infecţioase şi a generării de prejudicii fizice, estetice şi psihologice.
Această procedură nu se regăseşte în lista activităţilor ce pot fi desfăşurate în cabinetele de înfrumuseţare, conform OMS 1136/2007 şi nu respectă Regulamentul UE 1223/2007.
Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a interzis desfăşurarea acestei activităţi, având în vedere posibilul risc pentru sănătate.
Aducem la cunoştinţa opiniei publice că o astfel de procedură nu poate fi realizată decât în cadrul cabinetelor medicale de specialitate.

 

 


DIRECTOR EXECUTIV, Dr. Sorin STOICA

COMP. RELAŢII PUBLICE, Cons. Marinela POPA