În perioada 14 – 17 noiembrie 2019, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte va fi prezent la Târgul de Turism al României, ediţia de toamnă 2019, ce va avea loc în cadrul Centrului Expoziţional Romexpo din Bucureşti.

 Prezența la acest târg, alături de reprezentaţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi ai Primăriei Municipiului Târgovişte, reprezintă o oportunitate de a promova potențialul turistic al judeţului Dâmboviţa, precum şi al celor 16 muzee şi case memoriale aflate în administrarea Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Muzeul „Casa Romanţei”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri "Ferdinand I" la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România", Peştera Ialomiţei, Muzeul Etnografic "Prof. Dumitru Ulieru" Pietroşiţa.  
 Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare al celor mai interesante oferte si atractii turistice, atat din Romania, cat si din strainatate, incluzand: turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinatiile exotice, croazierele si turismul de aventura.