• Știu că «băieții» ar fi foarte bucuroși să mă vadă plecat de la Primărie!
  • Cred în forța faptelor și în activitatea pe care am depus-o zi de zi. Am făcut tot ceea ce am putut ca acest oraș să ajungă unul modern!

 

"Voi candida pentru un nou mandat la Primăria Târgoviște și cu ajutorul târgoviștenilor sper să-l și câștig!", a transmis luni, 25 mai, primarul Cristian Stan. Precizările sale vin în contextul în care, în ultima perioadă, au circulat informații referitoare la faptul că actualul edil nu și-ar mai dori un nou mandat în fruntea primăriei.

„Am învățat în timp că un bun indicator al felului în care-ți faci treaba e felul în care te atacă adversarii. Dacă ai vulnerabilități mari, atacurile sunt consistente, se bazează pe anchete documentate și sunt purtate de voci competente. Dacă-ți faci treaba bine, îi lași pe adversari fără opțiuni. În situația asta, dacă au decență, tac. Dacă n-au, pun mâna pe «bolovani» și încep să arunce la întâmplare. De multe ori, aruncă în sus și nu se mai feresc, iar bolovanii le cad tot lor în cap.

Postarea e despre unii care, neștiind cum să mă mai înjure fără efect, au început să sufle într-o minciună: că voi pleca de la Primăria Târgoviște și voi candida pentru altceva. Săracii nefericiți! Vă dați seama în ce stadiu sunt dacă aici au ajuns?

Știu că «băieții» ar fi foarte bucuroși să mă vadă plecat de la Primărie. Li s-ar potrivi și lor zodiile pe partea financiară, ar mai da și ei un tun, două, nouă… Pe mine sunt supărați, că nu merge. Și n-o să meargă!

Poate că nu sunt primarul ideal, poate că nu am făcut câte mi-am propus să fac sau câte ați așteptat de la mine. Învăț însă în fiecare zi și încerc să fiu mai bun pentru ziua de mâine. Știu că fac totul cu bună credință și muncesc în această echipă pentru a rămâne ceva în urmă noastră, în Târgoviște. Pentru că și EU TOT AICI VOI RĂMÂNE!

Așa că, bârfitorilor de ocazie le urez succes la înjurături și fake-news-uri! Aruncați bolovani până nu mai puteți! Tot de jos în sus", a declarat Stan. 

"Cred în forța faptelor și în activitatea pe care am depus-o zi de zi. Am făcut tot ceea ce am putut ca acest oraș să ajungă unul modern", a concluzionat edilul.