Luni, 29 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Peștera Ialomiței, cu ocazia hramului acestei vechi vetre de spiritualitate românească, pe un podium special amenajat, lângă biserica complexului monahal.

      Reamintim că, la inițiativa și cu implicarea directă a Înaltpreasfinției Sale, la Mânăstirea Peștera, a fost construită o biserică și o stăreție nouă, arhondaricul și Centrul Cultural-Misionar. Credincioșii care doresc să participe la acest eveniment sunt așteptați începând cu ora 8.30.