Ministerul Sănătății va aloca resursele financiare necesare pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a Spitalului TBC.

"Ministrul Sănătății a specificat că au fost alocați 4 milioane de lei până acum, iar în trimestrul 4 va fi alocată suma de 8 milioane de lei pentru a se continua investiția începută punctând faptul că tuberculoza est o problemă de sănătate publică și este preocupat de acest lucru dorind ca Sanatoriul TBC Moroeni să devină un element de referință în tratamentul tuberculozei", a precizat deputatul PSD, Carmen Holban, joi, în cadrul unei conferințe de presă.
Spitalul asigură accesul pacienților din Regiunea Sud Muntenia a avut o  capacitate inițială de 600 de locuri, dar în prezent  funcționează  cu 200 de paturi din lipsă de fonduri pentru continuarea lucrărilor.
Lucrările de reabilitare a Spitalului TBC de la Moroeni au început în anul 2016.  Reparații  capitale suportă clădirea principală de zece etaje, dar şi una dintre locaţiile laterale ale clădirii-turn. Valoarea investiţiilor va ajunge în final până la aproape 5,2 milioane de euro.