COMUNICAT DE PRESĂ

 

Astăzi, 31 iulie 2018, Sala Unirii a găzduit ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, pe ordinea de zi regăsindu-se 20 de proiecte de hotărâre, iar la diverse, a fost supus votului consilierilor județeni proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării proiectului ,,Reparaţie capitală a blocului I al Gimnaziului Săiți din localitatea Săiți, Raionul Căușeni, Republica Moldova " şi a Acordului-cadru de finanţare a acestuia.

Valoarea totală a acestui proiect, adoptat cu unanimitate de voturi și care are termen de finalizare data de 1 septembrie 2019, este de 1.521.021,34 lei. Contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa este de 602.095 lei, însemnând 39,6% din valoarea totală. Pentru anul 2018, Consiliul Judeţean Dâmboviţa va aloca 270.000 lei, iar pentru 2019 suma de 332.095 lei. Contribuţia Raionului Căușeni este de 918.926 lei, însemnând 60,4% din valoarea totală a proiectului.

Prezenți la ședință au fost și secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Veaceslav Șaramet, dar și președintele Raionului Căușeni, Nicolae Gorban.

Nicolae Gorban, președintele Consiliului Raionului Căușeni, a declarat: ”Mă bucur foarte mult că astăzi am putut fi alături de Consiliul Județean Dâmbovița și aș vrea să transmit un mesaj de mulțumire tuturor din partea căușenenilor (…) Sper ca această contribuție financiară alocată în prima etapă să aibă succes și sunt sigur că în urma acordului semnat pe 1 decembrie 2017 vom avea de căștigat atât noi cei din Raionul Căușeni cât și dumneavoastră, dâmbovițenii (...) Sunt sigur că numai prin educație vom obține o economie bună pentru Republica Moldova.”

Veaceslav Șaramet, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a precizat: ”A fost o onoare pentru mine să fiu, astăzi, aici, când s-a decis această înfrățire concretă, punctuală cu frații de peste Prut, românii din Raionul Căușeni, prin repararea unei unități de învățământ la care nu s-a mai lucrat încă din 1984. Este un lucru extraordinar, făcut astăzi pentru 240 de copii, care învață acolo. Este un impact extraordinar pe care-l crează Dâmbovița în Căușeni.

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița