Deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan a adresat, luni, 29 mai, în plenul Parlamentului, o interpelare către ministrul Energiei referitor la soarta Termocentralei de la Doicești.

Corneliu Ștefan vine și cu propria soluție pentru rentabilizarea zonei: predarea către autoritățile locale a amplasamentului în vederea înființării unui parc industrial.

"Este o propunere a mea personală, nu are legătură cu o decizie politică sau discutată cu alte persoane județene sau la nivel de minister. În primul rând, ne interesează punerea în funcțiune. Dacă nu vom găsi sumele necesare, am gândit această soluție legat de faptul că, în apropiere, este un parc industrial la Priboiu și poate vom găsi ceva în perspectiva dezvoltarea zonei de nord a județului. Vor fi foarte multe investiții în zona de nord a județului, avem DN 71 Târgoviște-Sinaia, stațiunea turistică Moroeni-Padina-Peștera, au venit foarte mulți investitori în zona Pucioasa, adică putem să creăm această oportunitate investitorilor din zona de nord a județului", a explicat parlamentarul în cadrul unei conferințe de presă.