Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea – însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, și șeful Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu – a efectuat marți, 21 mai 2019, o vizită de lucru în localitatea Corbii Mari, unde se află în desfășurare două proiecte de investiții derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): „Construire grădiniță 3 grupe - program scurt”, în valoare de 2.051.091 lei și „Realizare infrastructură de apă uzată în comuna Corbii Mari”, în valoare de 4.500.176 lei.

    Alături de primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, pe parcursul vizitei de lucru, au mai fost verificate atât lucrările de iluminat public din comună, lucrări finanțate din bugetul local, cât și cele la obiectivul de investiții „Reabilitare DJ 701 Odobești – Crovu – Ungureni – Corbii Mari”, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală II (PNDL II), investiție în valoare de 7.311.208 lei.

    Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor de execuție a investițiilor derulate de autoritățile locale și a subliniat importanța implicării edililor în realizarea de investiții, pentru îmbunătățirea calității vieții dâmbovițenilor.