Conducerea Primăriei Pucioasa a semnat cele trei contracte de finanțare pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2), privind dotarea a trei unități de învățământ!

Prin acest program Școala nr. 4 "Elena Donici Cantacuzino", Grădinița nr. 1 "Prichindel" și Grădinița cu program prelungit nr. 2 primesc 738.454 lei pentru dotările pe care le-au solicitat.

"Ne dorim ca aceste investiții pe care le vom realiza în cele trei unități să le facă învățarea mai ușoară și viața mai frumoasă celor peste o mie de copii care le frecventează!

Încercăm, până la sfârșitul acestui an, să rezolvăm și solicitarea de finanțare depusă pentru Școala Gimnazială Mihai Viteazul! Sunt convins că atât elevii, cât și cadrele didactice de aici merită același tratament ca și toți ceilalți!", a explicat primarul Constantin Ana.