Liderul liberal Marius Caravețeanu a semnalat, astăzi, în cadrul conferinței de presă, că DJ 711A  între Mavrodin și Colacu este pur și simplu impracticabil, iar autoritățile județene nu se sinchisesc să răspundă solicitării primăriei de a reabilita acest tronson. În schimb, potrivit liberalului, altele par să fie prioritățile CJ.

"De ceva vreme, am solicitat fostului președinte al CJ și sunt convins că a fost preluată această solicitare de reabilitare a unui tronson  de drum județean între Mavrodin și Colacu  unde, în această perioadă nu se poate circula, este ca după bombardament. Răspunsul negativ a venit susținut de absența prevederilor bugetare. Dar, colegii din CJD îmi sesizează un lucru strigător la cer: nu avem bani pentru a reabilita drumurile județene, nu sunt bani pentru a reabilita DJ 711 A între Mavrodin și Colacu, dar sunt bani pentru a majora de trei sau patru ori cheltuielile aferente contractului de mandat și ale altor organe de conducere și control, comisii și comitete. De ce această grijă pentru contractul de mandat și mai puțină grijă pentru infrastructura rutieră din județ? Este o întrebare la care, probabil, o să primim un răspuns în perioada următoare", a declarat joi, într-o conferință de presă, președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu.