Deputatul Corneliu Ștefan participă, în aceste zile (22-25 aprilie), la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg.

Ștefan este  membru în Comisia de Politică şi Comisia de Egalitate de Şanse.
"Pe ordinea de zi, sunt o multitudine de proiecte şi teme deosebit de importante, care privesc o serie de probleme şi aspecte existente la nivelul Uniunii Europene, dar şi în afara spaţiului european. Vor fi expuse şi discutate, printre altele: Raportul de activitate al Biroului şi Comisiei Permanente, Starea de Urgenţă-aspectele de proporţionalitate privind derogările în temeiul articolului 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Vor mai fi dezbătute: schimbările climatice şi punerea în aplicare a Acordului de la Paris, Statutul jurnaliştilor în Europa şi Protejarea integrităţii editoriale.
Vor fi abordate, în cadrul sesiunii ordinare, şi subiecte sensibile, precum: finanţarea grupului terorist Daesh; abordarea nevoilor umanitare ale persoanelor strămutate intern; situaţia din Libia - perspectivele şi rolul Consiliului Europei; combaterea crimei organizate, prin facilitarea confiscării bunurilor ilegale.
Totodată, vom analiza şi situaţiile generate de integrarea, împuternicirea şi protecţia copiilor migranţi, prin educaţia obligatorie", spune parlamentarul.