Deputatul Corneliu Ștefan a depus o interpelare adresată ministrului Agriculturii Petre Daea referitor la nevoia definitivării procesului de reorganizare a Staţiunii Pomicole Voinești.

Parlamentarul vrea ca unitatea să poată beneficia de subvenţii acordate de la bugetul de stat sau de alocări directe de fonduri din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 


INTERPELARE Adresată domnului Petre Daea, MINISTRUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Obiectul interpelării: Reorganizarea Staţiunii de Cercetări Pomicole Voineşti

Domnule ministru,

În România ultimilor 25 de ani, cercetarea a fost dată la o parte, fondurile dedicate institutelor din diferite domenii de activitate au fost insuficiente, baza tehnico-ştiinţifică veche, investiţiile au lipsit, cercetătorii au fost slab retribuiţi, incertitudinea, pierderea locului de muncă, planând mereu deasupra lor. Cu acelaşi fenomen negativ s-a confruntat şi Staţiunea de Cercetări Pomicole Voineşti, din judeţul Dâmboviţa. Salvarea ar putea veni în urma procesului de reorganizare demarat, cu mulţi ani în urmă, sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", aflată în subordinea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reorganizare care nu s-a înfăptuit însă până acum. Domnule ministru, Instituţia în jurul căreia s-a dezvoltat pomicultura pe Valea Dâmboviţei şi care a adus faimă zonei prin soiurile de măr obţinute aici, precum "Frumosul de Voineşti", nu poate desfăşura o activitate corespunzătoare, în ton cu noile cerinţe ale ştiinţei şi cercetării, nu poate obţine rezultate notabile în domeniu bazându-se doar pe autofinanţare! Este nevoie de intervenţia statului pentru a readuce în echilibru acest pilon important al pomiculturii româneşti. În prezent, activitatea Staţiunii de Cercetări Pomicole Voineşti este afectată din cauza lipsei banilor. S-au acumulat în permanenţă datorii la bugetul de stat şi la diferiţi furnizori. Este, aşadar, esenţial ca această unitate reprezentativă în ceea ce priveşte conservarea materialului genetic la specia măr şi crearea unor soiuri noi, rezistente la boli şi dăunători, să primească fonduri de la bugetul de stat. În acest context, vă rog, domnule ministru, să vă implicaţi pentru urgentarea definitivării procesului de reorganizare a Staţiunii Pomicole Voineşti, astfel încât unitatea să poată beneficia de subvenţii acordate de la bugetul de stat sau de alocări directe de fonduri din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti". Solicit răspuns în scris.

DEPUTAT

Corneliu Ştefan