Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu a dezvăluit joi, motivul pentru care nu a putut fi demarată investiția de lărgire la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte şi modernizare până la Sinaia.

 La întâlnirea cu ministrul Turismului de la Consiliul Județean,  la care s-a vorbit şi despre modul greoi uneori în care sunt obţinute avize şi autorizaţii pentru diferite investiţii, Țuțuianu a arătat că avizul de mediu a întârziat un an pentru că specialiştii susţineau că sunt licheni pe marginea drumului care trebuie protejaţi.

''Un an de zile am întârziat cu DN 71 din cauza avizului de mediu. S-au trezit nişte băieţi din ţara asta, de la Cluj, să ne spună că pe şanţurile care duc spre Sinaia, pe marginea drumului, cresc nişte licheni şi că lichenii ăia trebuie protejaţi. Ca să punem întrebarea la una dintre discuţii: 'dar dacă se reface drumul, cresc lichenii înapoi?' Răspunsul a fost 'da'. Şi am stat un an de zile ca să obţinem acordul de mediu, fără de care nu puteam să obţinem ce am obţinut săptămâna trecută, respectiv hotărârea de guvern prin care indicatorii tehnico-economici pentru DN 71 patru benzi Bâldana-Târgovişte şi modernizare până la Sinaia. Cam cu tipul ăsta de probleme ne-am confruntat!'', a precizat liderul social-democrat.