Senatorul liberal, Iancu Caracota atrage atenția majorității parlamentare și Guvernului  că economia României va intra într-o perioadă dificilă dacă nu stimulează rapid mediul de afaceri cu un cadrul legislativ predictibil și cu un nivel de fiscalitate aflat sub cel al țărilor vecine.

România, sub guvernarea PSD, devine neatractivă pentru investitorii străini, este de părere parlamentarul.

 

"Ţara noastră pierde teren în fața Ungariei și Bulgariei, care și-au redus recent impozitul pe profit, respectiv la 9% și 10%, asta în contextul, în care România a înregistrat, în 2016, cel mai slab an din ultimii 18 ani în privința firmelor cu capital străin nou înființate.  

 

Pe acest fond, putem afirma fără echivoc că România  cu o cotă de 16%, nu mai este în topul țărilor din Europa de Est cu un impozit pe profit avantajos pentru investitori.

Creșterea economică bazată pe consum a început să dea semne de oboseală, existând semnale din partea specialiștilor în economie că anul acesta creșterea va fi mult mai mică în raport cu 2017. Acest lucru se va întâmpla din cauza lipsei de viziune a Guvernului PSD-ALDE, care nu ia nici o măsură reală pentru a impulsiona investițiile în economie.

 

Guvernul  nu are un buget solid pentru investiții publice și nici nu pregătește măsuri fiscale avantajoase pentru investitorii privați. Toate acestea vor duce în curând la o stagnare a economiei. În timp ce  state vecine României se pregătesc pentru a face față unei posibile recesiuni economice la nivelul Uniunii Europene prin impulsionarea mediului privat. Avem exemplul Ungariei și Bulgariei, care și-au redus nivelul de fiscalitate.

 

În calitate de senator atrag atenția majorității parlamentare și Guvernului său că economia României va intra într-o perioadă dificilă dacă nu stimulează rapid mediul de afaceri cu un cadrul legislativ predictibil și cu un nivel de fiscalitate aflat sub cel al țărilor vecine. Dacă nu se vor lua astfel de măsuri, investitorii vor prefera alte piețe din proximitatea României, unde taxele sunt mult mai mici", a declarat Iancu Caracota, senator PNL.