Înregistrările cu liderul PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu au generat discuții aprinse în sânul social-democraților și în spațiul public. 

Astăzi, joi, 11 octombrie, a apărut și prima reacție din organizația județeană. Este vorba despre primarul comunei Voinești, vicepreședintele PSD Dâmbovița, Gabriel Dănuț Sandu, care a făcut o serie de afirmații explozive.

Cred că absolut toate declarațiile lui Adrian Țuțuianu sunt perfect valabile pentru Partidul Social Democrat!

"Sunt întru totul de acord cu afirmațiile președintelui Adrian Țuțuianu. Afirmațiile președintelui Adrian Țuțuianu sunt bazate pe discuțiile care au avut loc în Comitetul Executiv Național și chiar dacă mulți nu vor să recunoască aceste discuții s-au purtat fiindcă în întâlnirile pe care președintele Adrian Țuțuianu le-a avut pe diverse districte a spus absolut toate discuțiile care s-au purtat acolo… Că între noi avem foarte mulți care cred că nu au ce face sau de profesie sunt plătiți sau le place să facă ascultări sau sunt securiști sau firma nu are obiect de activitate, au făcut aceste lucruri care nu fac bine organizației județene. Așa cum și dumneavoastră îl cunoașteți pe Adrian Țuțuianu, vă pot spune că președintele Organizației PSD Dâmbovița este un om vertical, un om demn, care nu poate fi comparat niciodată cu Codrin Ștefănescu, care înainte de Congres, când nu avea loc să candideze pentru funcția de secretar general, aduceți-vă aminte ce spunea pe posturile de televiziune referitor la președintele Dragnea. Nu poate fi comparat cu Ecaterina Andronescu, doamna ministru, care în urmă cu o lună critica PSD, inclusiv pe președintele Dragnea și astăzi nu mai spune absolut nimic. Nu poate fi comparat cu cei care au organizat așa-zisul puci anti Dragnea, pe care eu îl consider a fi un semnal de alarmă nu un puci pentru că în fiecare zi merg pe stradă și stau de vorbă cu electoratul… Din cei care erau atunci am văzut că unul nu-și mai aduce aminte când a semnat, unul când a trebuit să voteze a ieșit din sală, alții și-au retras semnătura, alții au spus că au greșit și nu au știut ce semnează… Președintele Adrian Țuțuianu este un om demn și un om vertical. Nu cred că l-am auzit vreodată pe președintele Adrian Țuțuianu că nu susține programul de guvernare al PSD și nu cred că vreodată vreun parlamentar, în frunte cu președintele organizației PSD, a pus problema de un vot anti-PSD în Parlamentul României. Sunt lucruri știute de absolut toată lumea. Referitor la numirea lui Sevill Shaideh, de ce trebuie să ne ascundem când știm că s-a plecat cu mandat în alb… Referitor la schimbarea de 3 premieri, știm că astea au fost discuțiile. Referitor la ministrul Economiei, văd și eu comentariile din presă… Cred că absolut toate declarațiile lui Adrian Țuțuianu sunt perfect valabile pentru Partidul Social Democrat", a declarat social-democratul.

Nu cred că cineva este capabil să ia locul președintelui Adrian Țuțuianu!

"Legat de înregistrare, bănuieli sunt multe… Discuția care a apărut în presă vă pot spune cu siguranță că nu a avut loc la întâlnirea de pe Valea Dâmboviței, întâlnire care a avut loc la Voinești. La discuția care a apărut în presă nu am participat cu siguranță. Dar, cam în toate întâlnirile discuția a avut cam același fundament și s-ar putea să apară peste încă o săptămână, încă două zile, alte discuții, cu fragmente de la Voinești, cu fragmente de la Târgoviște, cu fragmente de oriunde… Ăștia cu siguranță nu au ocupație și cu siguranță cred că-i interesează vreo funcție la nivelul organizației județene. Funcția la nivelul organizației se obține în urma unui Congres, cu vot democratic acordat de delegații care participă la acest Congres. Dacă ei așteaptă numiri, să aștepte… Astăzi, nu cred că cineva este capabil să ia locul președintelui Adrian Țuțuianu, fiindcă de când Adrian Țuțuianu este președinte al organizației PSD Dâmbovița vedeți rezultatele în absolut toate bătăliile electorale. Totdeauna organizația PSD Dâmbovița a fost în primele 5 locuri la nivel național. Recent, a făcut dovadă și acest referendum în urma căruia Dâmbovița a fost pe locul doi", a mai spus acesta.

Cred cu tărie că acești nemernici vor fi identificați!

"Sunt detalii pe care eu nu le stăpânesc vizavi de locul unde s-a înregistrat, cât a fost de departe, că a fost cablat, că a fost cu telefon, că a fost cu reportofon… Important este că acest lucru se întâmplă în organizația PSD și eu cred cu tărie că acești nemernici vor fi identificați, bănuieli sunt… Între ăia care sunt între bănuiți sunt oameni care niciodată nu au făcut nimic pentru PSD la nivel de organizație Dâmbovița. Dacă îmi cereți să vă spun care sunt cei bănuiți nu o să vă spun absolut nimic", a declarat Dănuț Sandu.

Dintr-o primă înregistrare cu Adrian Țuțuianu dată publicității de posturile centrale de televiziune reieșea că "nicăieri în lume nu s-a pomenit” ca liderul PSD, Liviu Dragnea, să o propună pentru funcţia de premier pe Sevil Shhaideh, "un nume de prim-ministru pe care partidul nu-l ştie”. Ţuţuianu mai spunea, aşa cum reiese din înregistrarea audio, că mulţi membri de partid nu au fost de acord cu această propunere, însă în final PSD s-a comportat ca un "partid de maimuţe”.

De asemenea, potrivit aceleași înregistrări, Ţuţuianu mai spune că schimbarea a trei premieri a fost o tragedie pentru partid, la fel cum tot o tragedie este şi calitatea Guvernului. Senatorul îl dă exemplu pe ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, despre care afirmă că "este atât de prost încât nu poate asculta mai mult de cinci minute când vorbeşte cineva cu el”, iar singura lui legătura cu economia este faptul că a avut o vulcanizare.

Din alte înregistrări, reieșea că același Adrian Țuțuianu i-a atacat pe ministrul Lia Olguța Vasilescu și pe Claudiu Manda.