Consilierii municipali ai PNL nu vor vota bugetul pe anul 2019 ce va fi propus spre aprobare în ședința CLM de mâine de către Executivul Primăriei, decât în anumite condiții, a anunțat liderul formațiunii, Aurelian Cotinescu.

Șeful PNL Târgoviște a demontat punct cu punct proiectul de buget.

" 6, 7 milioane de euro fonduri europene reprezintă prea puțin pentru Târgoviște pentru nevoile de dezvoltare a orașului și nu înțelegem cum de, anul trecut, au fost atrase de către municipalitate mai puțin de 100 000 de euro din fonduri europene. Am rămas uimit. Sunt sute de firme în Dâmbovița care au atras mai mulți bani europeni decât primăria Târgoviște. Nu mai spun de Primăria Pucioasa unde sunt semnate contracte de aproape 40 de milioane de euro fonduri nerambursabile și Pucioasa este cam de 5,6 ori mai mică", a arătat Cotinescu. 

Legat de cheltuielile de personal, acesta a reliefat faptul că Primăria Târgoviște ar putea ajunge, în scurt timp, unul dintre cei mai mari angajatori din oraș, sau chiar din județ.

"Primăria și instituțiile din subordine au ajuns la 1524 de angajați. Felicitări, ușor, ușor, primăria va ajunge cel mai mare angajator din Târgoviște, poate și din Dâmbovița, dacă se chinuie puțin. Are 178 de angajați direct cu o medie a salarizării de 7300 de lei brut. E o performanță, nu cred că angajații obișnuiți au salarii foarte mari, dacă media e așa, înseamnă că șefii au salarii foarte mari.  La Direcția de Asistență Socială au 800 de angajați, aproape cât Oțelăria", a punctat liderul liberal.

El a vorbit și despre sumele alocate  pentru filiala de  Crucea Roșie și pentru unitățile de învățământ, arătând că sunt insuficiente în raport cu nevoile, anunțând că grupul PNL va cere dublarea sumelor respective.

Nici capitolul cultură nu a scăpat de analiza critică a șefului PNL.

"Mi-a atras atenția Teatrul Municipal cu un buget de 7 milioane 200 mii lei .

De ce e Scufița atât de scumpă? Poate pentru că e Roșie? 100 000 de lei, mai mult decât Hamlet... se supără Shakespeare pe noi. Nu e ok. Crizantema de Aur 800 000 de lei. Câtă lume mai merge la Crizantema de Aur? 2, 3 zile de spectacole, câte persoane încap în sală...E mai mare decât bugetul pentru reparații străzi, trotuare, 3 milioane 800 mii de mii lei pe tot anul", a spus Aurelian Cotinescu.

În plus, modernizarea transportului public local este urgentă, iar primăria trebuie să țină cont de acest aspect, mai explică liberalul. 

"La capitolul transporturi, avem o problemă, în sensul că, acum 3, 4 luni, am depus un proiect al PNL în care solicitam o modernizare urgentă a acestuia cu trei puncte esențiale: achiziția a minim 4 autobuze, crearea unor trasee speciale pentru elevi și studenți și gratuități pentru elevi, studenți și pensionarii care însoțesc copii la școală. A fost votat în CLM, primarul și-a asumat acest proiect, dar nu este bugetat nimic din ce am discutat.Au majoritate, bugetul va trece. Dar, nu putem să votăm ceva care chiar nu e ok. "