Senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că formațiunea din care face parte, percepută ca fiind principalul adversar al PSD, va face o figură frumoasă la primul examen electoral la care se va afla pe 26 mai. Liderul Pro România spune că este determinat să construiască un proiect politic viabil și că feedback-ul din campania door to door îl face foarte încrezător în șansele de regenerare a leadershipului politic.

"Nu știu dacă sunt tatăl lui door to door, așa cum mi-a spus cineva pe facebook, dar vom continua să facem campanie în acest fel pentru că acest mod de lucru s-a dovedit a fi util , ne-a permis să discutăm cu foarte mulți oameni și, în felul acesta, am găsit și foarte mulți oameni pe care i-am adus în Pro România. Sunt foarte mulți pe care i-am găsit în deplasările pe teren și i-am adus în partid. Mi-am dat seama că soluția de a îmbunătăți clasa politică este contactul cu cât mai mulți oameni. Cu cât cunoști mai mulți cu atât cei care vin în politică și rămân vor aduce un plus și vor  regenera leadershipului politic. O altă constatare este aceea că Pro România a devenit dușmanul PSD. PSD nu se mai bate cu PNL-ul cum ar fi normal, doctrinar, nici cu USR-ul, nici cu PMP-ul. Noi am devenit inamicul numărul 1 al PSD. Asta arată că prindem rădăcini, că nu te bați cu unii care nu contează. Le vom face o surpriză frumoasă. Este un pariu și cu mine însumi. Am dorința foarte puternică de a construi un proiect politic care să fie viabil", a declarat parlamentarul.