În conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată), efective al Jandarmeriei vor asigura, duminică, 19 mai a.c. în intervalul orar 10.00 – 16.00, măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul mitingului electoral organizat în Piața Tricolorului și Bulevardul Independenței (secțiunea dintre Piața Tricolorului și Piața 1 Mai) din municipiul Târgoviște, în vederea desfășurării în condiții de legalitate, prevenirea tulburării ordinii publice și protecția participanților.
Jandarmeria Dâmbovița reaminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritantlacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.
Totodată  recomandăm cetățenilor  care vor participa la această adunare publică să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial, informează IJJ Dâmbovița.

Poliția Locală anunță că mai multe străzi vor fi închise circulației rutiere.

Având în vedere adunarea publică ce se va desfășura în data de 19.05.2019, Poliția Locală Târgoviște vă informează că, pentru realizarea dispozitivului și asigurarea măsurilor de afluire și defluire, mai multe străzi vor fi închise circulației rutiere în intervalul orar 10.00-16.00.

Acestea sunt:

– Strada Grigore Alexandrescu – integral

– Strada Col. Băltărețu – sectorul cuprins între intersecția cu strada Tudor Vladimirescu și strada Poet Gr. Alexandrescu

– Bulevardul Regele Carol I – sectorul cuprins între Bulevardul I.C.Brătianu și Bulevardul Mircea Cel Bătrân

– Bulevardul Mircea cel Bătrân – integral

– Bulevardul Libertății – integral

– Strada Stelea – sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Libertății și strada Calea Domnească

– Bulevardul Independenței – integral

– Strada Lt. Stancu Ion – integral

– Strada Calea București – sectorul cuprins între Strada Calea Domnească și strada Calea Ialomiței

– Strada Calea Domnească – sectorul cuprins între strada Calea București și intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu

– Strada Cpt. Andreescu – integral

– Strada 9 Mai – de la intersecția cu strada Avram Iancu până la intersecția cu Bulevardul Independenței

– Strada Justiției – integral

– Strada Gimnaziului – integral

Restricțiile de circulație se realizează conform prevederilor Art.5, pct.(7) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Dispozitivul de protecție va fi dimensionat în funcție de numărul de participanți la această adunare.

În situația în care manifestarea se va încheia mai devreme de ora 16.00, restricțiile de circulație vor fi ridicate.

Rugăm cetățenii municipiului Târgoviște să dea dovadă de înțelegere și să folosească rute ocolitoare. Cei care au domiciliul în zonele în care au fost instituite aceste restricții vor putea avea acces în baza actului de identitate.