Birourile Politice Teritoriale ALDE din 37 de filiale județene au fost dizolvate în ședința Biroului Politic Central. Și organizația județeană Dâmbovița se află în această situație, iar președintele Ionel Petre și-a pus mandatul la dispoziția conducerii ALDE.

"Aș fi vrut ca, în solidar, să se dizolve întreg biroul, adică  inclusiv președintele. Chiar dacă am avut și oameni care n-au existat, oameni care au mimat acțiunea de precampanie și campanie, chiar dacă am avut trădări, cu siguranță am avut o parte a echipei care a muncit, care s-au zbătut și au participat la majoritatea acțiunilor  petrecute în Târgoviște și în județ. Așa că, în solidar cu echipa de lucru din cadrul Biroului Teritorial  ALDE Dâmbovița, mi-am pus mandatul de președinte pe biroul președintelui partidului", a declarat joi, într-o conferință de presă, președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre. El a reiterat faptul că este nemulțumit de rezultatele sub așteptări obținute la alegerile europarlamentare din 26 mai. Liderul ALDE a subliniat că așteaptă feedback-ul conducerii privind mandatul de președinte, conștient fiind de responsabilitatea care îi revine în organizarea filialei.

"Am făcut tot ce a ținut de mine, poate că a existat și o doză redusă de experiență politică, pentru că fac politică de doar 4 ani, n-am avut probabil o echipă cu experiență mai mare. S-au făcut, cu siguranță, câteva greșeli de abordare a campaniei și la nivelul conducerii centrale, și la nivelul filialei Dâmbovița. Cauze sunt mai multe, însă, trebuie să ne gândim că nu trebuie să găsim vinovații în altă parte,ci noi trebuie să ne  asumăm. Ca atare, s-a ajuns la această soluție, de a reface echipa de lucru cu oameni  care au fost prezenți în precampanie și campanie, oameni care n-au fost prezenți în echipa de lucru dar au avut rezultate", a mai spus Ionel Petre.

Analiza la nivel central a activității și rezultatelor șefilor de filiale, a reprezentanților din guvern continuă. Peste o săptămână, fiecare județ care face obiectul dizolvărilor trebuie să se prezinte cu echipa și evaluarea fiecărui membru pentru a se găsi cele mai bune formule de lucru în perspectiva alegerilor prezidențiale.