Candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, Dan Barna, a fost prezent, astăzi,în Târgoviște.

De la ora 11:00, Dan Barna a mers prin municipiul Târgoviște pentru a  strânge semnături la “Zilele orașului”. 

 "Și la Târgoviște, ca peste tot în țară, românii ne spun același lucru, că s-au săturat de vechea clasă politică. România trebuie să redevină o țară în care putem să fim fericiți aici, acasă. Iar acest lucru se poate dacă oamenii onești și competenți aleg să se implice în politică, să nu mai stea deoparte.

În Târgoviște, am câștigat alegerile europarlamentare și astfel am reușit să schimbăm parola lui Liviu Dragnea cu mesajul Alianței USR PLUS – fără hoție ajungem departe-. Vom continua să aducem schimbarea în județul Dâmbovița, pentru că ne-am propus ca la viitoarele alegeri locale să oferim o conducere a oamenilor cinstiți și competenți.

Atât programul meu pentru alegerile prezidențiale, cât și cel al viitoarei guvernări USR PLUS, are ca obiectiv major schimbarea României într-o țară în care ne dorim să trăim. Putem face acest lucru prin investiții în educație, demararea proiectelor mari de infrastructură, reformarea administrației publice și îndepărtarea rubedeniilor incompetente din funcțiile publice, digitalizarea țării noastre și sprijinirea antreprenorilor. Ca Președinte, eu voi fi un Președinte activ și implicat", a declarat Dan Barna, în cadrul unei conferințe de presă.

El s-a arătat optimist în ceea ce privește strângerea de semnături menționând că astăzi, în Târgoviște, a reușit să convingă câteva sute de oameni să semneze pentru candidatura sa.

"Sper ca până la finalul zilei să fie în jur de 1000 (...) Există, în Târgoviște, un spirit civic și o asumare a cetățenilor care mă bucură și care îmi arată că peste tot în România oamenii au înțeles că este momentul unei schimbări acum", a spus Barna.

Preşedintele USR, Dan Barna, a mai declarat, duminică, că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în guvernarea 2006-2007, când era creştere economică, a "împănat administraţia publică cu funcţionari", iar acum este nevoie de o reformă administrativă.

"Am spus şi la priorităţile noastre: necesitatea reformei administrative. Pentru asta putem să îi mulţumim foarte mult eternului politician, sper eu, acum, pe final de carieră, domnul Tăriceanu, care pe creşterea economică din 2006-2007, când România avea undeva la 450.000 de funcţionari publici, a considerat că toată acea performanţă a noastră trebuie folosită, între ghilimele, pentru a împăna administraţia publică cu funcţionari. Şi a crescut atunci, între timp s-a ajuns şi la 1,8 milioane de funcţionari, deci, practic, aproape de patru ori s-a dublat, fără ca serviciile sau calitatea lor să crească în vreun fel. Acum plătim iresponsabilitatea acelei perioade şi acelei guvernări", a afirmat Barna.

El a mai spus că neimplicarea „oamenilor serioşi” în politică a dus la faptul că, „după 30 de ani, politica a ajuns să fie făcută de nemernici”.

Întrebat despre scandalul din USR ca urmare a suspiciunilor de fraudare a votului privind desemnarea sa ca președinte, Dan Barna a declarat: 

"Vor fi câteva proceduri de verificare pentru acele suspiciuni. Oricum, ele sunt marginale, rezultatele au fost foarte clare. Toate destăinurile trebuie privite exact din prisma unei campanii electorale în care fiecare competitor își folosește propria strategie electorală, unele mai inspirate, altele mai stângace (...) Este partea de beneficiu care face deliciul presei și al cetățenilor de a avea un partid viu, dinamic, asumat în care libertatea de expresie există. În această cheie trebuie privite lucrurile acestea (...) E un partid sănătos, care confirmă și faptul că există acest zgomot de exprimare a membrilor ne arată că  nu vorbim de o structură inventată, artificială creată de cine știe cine, ci pur și simplu de o grupare de oameni care nu mai vor să stea deoparte și vor să contribuie la salvarea României".