Începând cu anul 2000, în întreaga lume, la data de 25 septembrie, se marchează Ziua Internațională a Farmacistului.

Obiectivul principal al celebrării acestei zile este conștientizarea utilizării adecvate a medicamentelor, conștientizarea măsurilor preventive împotriva bolilor și dezvoltarea generală a sistemului de sănătate. Comunitatea farmacistului este unul dintre cei trei piloni principali ai sistemului de asistență medicală, doctorii și asistentele medicale fiind celelalte două.

Cu acest prilej, deputata Carmen Holban, președinte executiv al PSD Dâmbovița, s-a adresat celor 250 de farmaciști dâmbovițeni cu un mesaj de recunoaștere a serviciilor lor. Totodată, aceasta îi încurajează pe toţi reprezentanţii domeniului farmaceutic să celebreze această zi ajutând la răspândirea informaţiilor despre această ramură şi beneficiile sale în societate.

"Spor în activitatea extrem de importantă pe care o desfășoară,  pentru că această punte de legătură între pacient și medic se realizează numai prin farmacist. Am încredere că își vor desfășura activitatea cu același devotament în spiritul sănătății, așa cum au învățat în facultate și așa cum au depus jurământul. La mulți ani!"