Candidatul independent (susținut de Pro România și ALDE) Mircea Diaconu a obținut 10.18% dintre sufragii în primul tur al aleerilor prezidențiale, la nivelul județului Dâmbovița. Scorul este peste media națională, însă, senatorul Adrian Țuțuianu nu se declară pe deplin mulțumit și susține că se putea și mai bine.

"Ca de fiecare dată după un examen electoral, vă mulțumesc!Vă mulțumesc tuturor celor care ați mers la vot, ieri, înțelegând responsabilitatea acestui act și, apoi, în mod aparte, celor care ați votat pentru Mircea Diaconu. Rezultatul pe care l-a obținut la nivel național este onorant, în contextul politic dat.Vă mulțumesc tuturor membrilor, simpatizanților și activiștilor PRO, care ați muncit cu seriozitate în această campanie. Fără voi, acest rezultat era imposibil. La Dâmbovița, am obținut un scor peste media națională. Puteam și mai bine, dar analizele serioase le vom face în zilele următoare. Cert este că avem, deja, confirmată o temelie de peste 10 procente a partidului în județ, pe care se poate construi. Și o vom face! Vă mulțumesc tuturor!", a notat vicepreședintele Pro România, pe facebook.