"Împreună pentru Moreni!",  este mesajul de unitate pe care coordonatorul Pro România, Răzvan Bejan îl transmite cetățenilor în eforturile sale și ale echipei pe care a format-o la nivelul municipiului de a schimba radical fața orașului și de a-l face atractiv și pentru tineri.

"Mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor celor care își doresc să audă și să realizeze că nu mai putem să mergem în aceeași direcție, pe același drum și în același ritm. Unii spun că Moreni este smart-city, vă puteți închipui, alții au fabricat sondaje în care au procente mai multe decât Partidul Comunist Chinez. Le transmit că sunt hotărât să merg până la capăt cu ceea ce mi-am propus iar pe oamenii valoroși îi aștept alături de mine. Este nevoie fantastică de oameni valoroși în politică, îi rog să nu mai stea deoparte și să nu le mai fie teamă. Am observat teama aceasta de fel de fel de presiuni care, mai devreme sau mai târziu, apar", spune Răzvan Bejan.

"Și Pro România la Moreni va face un sondaj serios realizat de către o echipă de profesioniști și îl aștept cu mare interes ca să vedem cât trebuie să muncim, cât trebuie să recuperăm, iar eu voi fi în stradă să vorbesc cu fiecare cetățean pentru acest lucru. Vreau să fiu un politician foarte apropiat de morenari. Comunicarea a lipsit la Moreni. Oamenii nu mai pot fi mințiți, este nevoie de o echipă energică, cu idei, cu putere de muncă, cu spirit de echipă adevărat pentru comunitate (...) Am identificat foarte multe probleme, ele se văd cu ochiul, infrastructură, lipsa locurilor de muncă, lipsa oportunităților de orice fel în special pentru tineri", arată liderul Pro România Moreni.

Bejan le propune morenarilor o serie de proiecte, inclusiv cu fonduri europene,  menite să repună municipiul pe harta orașelor dezvoltate. El a precizat că are o echipă cu care se mândrește și împreună cu care este determinat să readucă orașul la viață. Tânărul politician este candidatul Pro România la primăria municipiului Moreni.