Președintele social-democraților dâmbovițeni, deputatul Corneliu Ștefan și-a reluat vizitele în teritoriu, așa cum a anunțat în urmă cu câteva zile, pentru a vedea la fața locului, în ce măsură sunt implementate proiectele de dezvoltare în județ.

Astăzi, acesta s-a deplasat în municipiul Moreni și în comuna Gura Ocniței.

"Nevoile oamenilor au fost întotdeauna luate în seamă de PSD Dâmboviţa, iar proiectele PSD din municipiul Moreni încep să se vadă.

Astăzi, împreună cu conducerea Primăriei Municipiului Moreni şi consilierii judeţeni social-democraţi Liviu Vasilescu și Stanescu Mihai, am tras linie în ceea ce priveşte proiectele promise de administraţia PSD”, a precizat șeful Organizației județene a PSD.

"Munca echipei PSD Dâmboviţa s-a concretizat prin implementarea următoarelor investiţii:

Modernizarea Bulevardului 22 Decembrie. Lucrările finanţate prin PNDL în valoare de 13 milioane de lei;

Modernizarea drumului în cartierul Ţuicani – investiţie în valoare de 310.000 lei;

Investiţii de 600.000 de lei, tot prin PNDL, pentru modernizarea Bulevardului Petrolul;

Construirea unui bazin didactic de înot pentru copii prin Compania Naţională de Investiţii. Valoarea acestui proiect s-a ridicat la 6.400.000 de lei;

Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea Grădiniței cu program prelungit nr. 4 Moreni. Finanţarea este asigurată din fonduri europene – POR, iar investiţia se ridica la 5.400.000 de lei;

Modernizarea reţelei de gaze naturale pe Bulevardul 22 Decembrie şi realizarea de branşamente noi;

Extinderea reţelei publice de apă şi canal în cartierul Ţuicani. Investiţia derulată prin PNDL a avut valoarea de 6.500.000 de lei.

Acestea sunt fapte, sunt lucruri vizibile. Sunt rezultatul unor planuri gândite pentru oameni, alături de oameni”, spune președintele PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan.