• Vreau să le atrag atenția astăzi să lase presiunile de pe colegii mei, să-i lase pe colegii mei, primari, consilieri PSD, în pace să-și desfășoare activitatea în localitățile pe care le reprezintă. Eu sper că a fost bine înțeles mesajul meu
  • Primarii nu sunt impresionați de mizeriile pe care le fac unii și alții la adresa dumnealor!
  • Se fac presiuni politice, în anumite localități s-a ajuns și la șantaj asupra unor membri de partid, dar voi veni în fața opiniei publice și în fața dâmbovițenilor cu nume și prenume ale șefilor de instituții și cu cele ale anumitor lideri politici din județ care fac presiuni asupra colegilor mei!

 

Mesaje dure la adresa unor șefi de instituții din județul Dâmbovița care sunt acuzați că exercită presiuni mari asupra primarilor social-democrați.

Președintele PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan a dezvăluit luni, 25 mai, în cadrul unei conferințe de presă online, că s-a recurs chiar și la acțiuni de șantaj. Acesta a precizat că va veni, în perioada următoare, cu nume și prenume...

„Sunt anumiți șefi de instituții publice din județul Dâmbovița, anumiți lideri, și îmi asum ceea ce spun, care fac tot felul de presiuni pe primarii PSD. Vreau să le atrag atenția astăzi să lase presiunile de pe colegii mei, să-i lase pe colegii mei, primari, consilieri PSD, în pace să-și desfășoare activitatea în localitățile pe care le reprezintă. Eu sper că a fost bine înțeles mesajul meu…

Fac un apel către anumiți lideri și către persoane care astăzi sunt în anumite funcții de conducere, o să vin în perioada următoare și cu nume și prenume și instituții, care fac presiuni pe primarii PSD, să renunțe la acestea. Primarii nu sunt impresionați de mizeriile pe care le fac unii și alții la adresa dumnealor. În calitatea mea de președinte al PSD Dâmbovița voi apăra fiecare membru de partid și voi lupta cu fiecare membru de partid, indiferent dacă este primar sau simplu membru, contra acestor abuzuri care se fac în anumite localități din județul Dâmbovița.

Se fac presiuni politice, în anumite localități s-a ajuns și la șantaj asupra unor membri de partid, dar voi veni în fața opiniei publice și în fața dâmbovițenilor cu nume și prenume ale șefilor de instituții și cu cele ale anumitor lideri politici din județ care fac presiuni asupra colegilor mei din Partidului Social Democrat”, a afirmat șeful PSD Dâmbovița.