Partidul Național Democrat (PND) există și este "liber de contract", a fost semnalul pe care conducerea filialei județene a formațiunii, l-a dat joi, în cadrul unei conferințe de presă. 

Liderul PND Dâmbovița, Avram Iancu a subliniat că s-a încheiat parteneriatul cu PNL, lăsând să se înțeleagă că formațiunea este din nou în căutare de alianțe.

"Suntem un partid mic, tânăr, participarea singuri la parlamentare ar fi fost un eșec. N-am fi atins pragul de 5%. Avantajul protocolului cu PNL este că am obținut și noi totuși un senator prin Fenechiu Daniel, președintele partidului, iar dezavantajul este că, dacă am fi putut și am fi avut și noi rezultate mult mai bune la alegerile locale am fi putut obține locuri eligibile la PNL. Asta este situația. Trebuie să privim înainte", a declarat Avram Iancu, întrebat care au fost avantajele, dar și dezavantajele parteneriatului cu PNL.

Potrivit liderului PND, formațiunea  are 32 de organizații la nivelul județului Dâmbovița, aproximativ 2500 de membri și 6 consilieri locali.