Vicepreședintele PSD, Fănuț Costea spune că unii au uitat de ce sunt în acest partid.

"Într-un an de zile, Partidul Social Democrat nu a fost adus în discuție sub nicio formă în luările de poziție publică ale celor care au fost la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița. Sunt conectat la pagina de facebook a domniei sale (n.r. Alexandru Oprea) și, din tot ce a apărut în presă, nu am văzut nicio secundă, poate greșesc, ideea: sunt președinte al CJ, mă numesc Sandu Oprea și această realizare este făcută în programul cu care PSD a venit în fața dumneavoastră și ne-ați ales. Deci, din punctul meu de vedere, alegerea pe care a făcut-o a fost aceea de a se promova, de a-și promova toate realizările și activitatea propriu-zisă, dar elementul politic nu l-am văzut la niciunul dintre ei (...) Eu sunt om de partid și cred că fiecare trebuie să ne gândim bine de ce suntem în acest partid. Unii sunt pentru glorie, unii sunt pentru bani dar noi nu mai vorbim de popor...", a declarat acesta, în cadrul unei conferințe de presă.