Social

Plenul Camerei Deputaţilor a votat marţi, cu 267 de voturi „pentru”, proiectul de lege pentru completarea Legii 263/2010 cu amendamentul care prevede că pensia de invaliditate poate fi cumulată, de la promulgarea legii, cu veniturile din activităţi independente.

 

 Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște are, de ieri, un ventilator de suport respirator în valoare de 23 500 de euro, grație unei donații făcută de Organizația Salvați Copiii, în cadrul programului de reducere a mortalității infantile!

Grupul tinerii din Titu a organizat o actiune de voluntariat "Un creion pentru un zâmbet, un creion pentru educație" care s-a finalizat cu succes!

Vineri, 11 august, la Târgoviște, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, cu participarea unor ierarhi din țară și de peste hoare, va avea loc sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

A.I.T.T. aduce o serie de precizări foarte utile pentru călătorii beneficiari ai Legii 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap care au domiciliul în municipiul Târgoviste.

Go to top