Proaspăt ales președinte al organizației municipale a PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu e hotărât să pună ordine în lucruri și să-i facă pe liberali competitivi.

Liderul PNL a vorbit vineri, în prima sa conferință de presă în noua calitate, despre obiectivele politice, reliefând și punctele slabe ale organizației pe care vrea să le remedieze.

"Am câștigat alegerile la PNL Târgoviște în condițiile în care am discutat cu fiecare membru în parte, încercând să obțin cât mai multe informații despre problemele și necesitățile acestei organizații. Am întâlnit oameni de foarte bună calitate, PNL are aceste structuri, are oameni foarte bine pregătiți, are oameni care cred în liberalism și acest partid, oameni care își doresc să participe la dezvoltarea și organizarea structurilor interne astfel încât să dezvoltăm această organizație și să o facă să și câștige. Ce nu avem și ne lipsește cu desăvârșire?! Nu avem organizare, nu știm să comunicăm corect cu membrii noștri și nu știm să avem un semnal corect către electoratul de dreapta. Aceste lucruri, din păcate, trebuie să le ordonăm, să le refacem. Îmi propun să aduc liniștea în această organizație… Întregul meu mesaj din campanie a fost legat de unitate, de construcție, îmi propun să aduc liniștea și, împreună cu imaginea, cu istoria noastră, cu un mesaj și o comunicare adecvată, precum și cu o organizare bună, să reușim să dezvoltăm PNL Târgoviște și, ușor-ușor, să învățăm să și câștigăm, că, de fapt, acolo trebuie să ajungem”, a declarat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.