COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere, Campania Internațională „16 zile de Activism Împotriva Violenței în Familie” care debutează pe 25 noiembrie – Ziua Internațională de Luptă Împotriva Violenței asupra Femeii, și se încheie în data de 10 decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului, Primăria Municipiului Târgoviște, prin Direcția de Asistență Socială Târgoviște - Centrul „Împreună vom reuși”, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dâmbovița, Crucea Roșie – Filiala Dâmbovița, Arhiepiscopia Târgoviștei, Inspectoratul Școlar Dâmbovița, organizează în data de 22 noiembrie 2018, ora 14:00, o acțiune stradală – marș de protest împotriva violenței domestice.
Scopul acestei acțiuni este de prevenire și combatere a fenomenului violenței domestice prin informarea și sensibilizarea comunității cu privire la fenomenul social cu efecte grave pe care îl are mediul familial violent asupra membrilor unei familii și a societății în general.
Obiectivele urmărite în această campanie sunt:
* sensibilizarea și implicarea activă a comunității, cât și conștientizarea faptului că violența domestică este o gravă încălcare a Drepturilor Omului;
* promovarea mesajelor de „toleranță 0” față de violență;
* informarea cu privire la legislația în domeniu, mecanismele de soluționare a cazurilor de violență domestică, precum și serviciile sociale - suport disponibile pe plan local.
Marșul se va desfășura pe 22 noiembrie 2018, ora 14:00, punct de plecare scuarul Primăriei Municipiului Târgoviște, urmând traseul: strada Poet Grigore Alexandrescu – B-dul. Mircea cel Bătrân - Prefectura Dâmbovița.
Pe durata marșului vor fi aclamate sloganuri anti-violență, vor fi împărțite flori cu mesajul ”Dăruiește, nu lovi!” și baloane, iar participanții vor avea bannere, pancarte și elemente de impact - haine sfâșiate. La finalul acțiunii se vor elibera porumbei, simbolurile universale ale păcii.

 


Primarul municipiului Târgoviște
Daniel Cristian Stan