Reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS au ieșit astăzi într-o conferință de presă, la Târgoviște, în care și-au exprimat satisfacția cu privire la scorul obținut în alegerile europarlamentare din 26 mai, în județul Dâmbovița și la nivel național.

Oana Țoiu (PLUS) și Cristian Seidler (USR) au mulțumit dâmbovițenilor care au optat pentru formațiunea pe care o reprezintă și au vorbit despre prioritățile legislative imediate ale alianței.

"Noi, cei de la Alianță, ne-am oferit să asigurăm asistență juridică acelor români care cred că le-a fost negat dreptul de a vota", a precizat Oana Țoiu, membru al Consiliului Național al PLUS.

"Considerăm că este momentul politic săptămâna aceasta ca proiectul de lege privind votul electronic să intre în dezbatere parlamentară și în cât mai rapidă adoptare. Considerăm că săptămâna aceasta, proiectul depus de USR anterior de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor trebuie să intre în dezbatere și adoptat. E momentul ACUM și nu mai târziu să abrogăm această nedreptate. Un alt proiect care credem că trebuie să intre săptămâna aceasta în dezbatere săptămâna aceasta este acela al alegerii primarilor în două tururi", a anunțat deputatul USR, Cristian Seidler. Abrogarea și corectarea ordonanței 114 firgurează, de asemenea, pe lista de priorități a celor de la USR PLUS.

 USR PLUS s-a clasat pe locul 3 la nivelul județului după scorul obținut de 15% potrivit rezultatelor provizorii, câștigând orașele Târgoviște și Pucioasa.

"Coaliția PSD-ALDE-UDMR s-a delegitimat politic. Credem că Guvernul Dăncilă trebuie să plece și, dacă doamna Dăncilă nu va înțelege să demisioneze de bunăvoie, va exista o moțiune de cenzură împotriva guvernului în această sesiune parlamentară", a mai precizat Seidler.